Trauma bond----inchisoarea fara ziduri

    Uneori, in relatiile abuzive, ne dam seama ca nu suntem tratati cum ar trebui, ca partenerul este toxic, abuziv, ca ceva este in mod clar in neregula si totusi nu putem parasi relatia. Se simte aproape ca un blestem, ca un destin implacabil, ca o vraja, ca o boala, ca o piatra de moara sau ca o inchisoare din care cu toate eforturile, nu putem evada. Disonanta cognitiva e foarte greu de indurat: pe de o parte stim foarte bine ca ar trebui sa plecam, ca nu este acceptabil sa fim calcati in picioare in acest mod, umiliti, frustrati zilnic, lipsiti de niste lucruri elementare intr- relatie si totusi pe de alta parte, nu pricepem de ce nu putem sa plecam pur si simplu. Chiar suntem in halul asta de lipsiti de demnitate? Chiar acceptam cu capul in pamant sa fim sacul altuia de box? Ce incredere sa mai avem oare in noi insine si in capacitatile noastre, daca noi nu suntem nici macar capabili sa spunem “stop, pana aici”, abuzului din viata noastra? Astea sunt gandurile care ne framanta cand ne confruntam cu atasamentul traumatic sau trauma bond.

    Cand eram copii, noi am experimentat un scenariu de viata asemanator cu cel care ni se intampla in prezent. Unul dintre parinti se comporta cu noi, la nivel emotional intr-un mod asemanator cu modul in care se comporta cu noi actualul partener abuziv. De exemplu, aveam un parinte caruia nu ii placea sa avem propria opinie sau sa ne opunem dorintelor sale. Era acel gen de parinte care spune ca el/ea stie cel mai bine ce e de facut si copilul nu are dreptul la o alegere sau o opinie. Daca ne revoltam sau ne exprimam opinia, modalitatea de gestionare a situatiei de catre parinte era culpabilizarea.”A, nu ma asculti? Esti un copil rau, nerecunoscator, nu ai apreciat niciodata toate lucrurile pe care le-am facut pentru tine” si retragerea afectiunii:”Nu te mai iubesc, esti un copil rau si nu meriti iubirea mea”.

    In situatia din prezent, de relatie romantica cu un adult, noi am cautat, inconstient, un scenariu asemanator cu cel din copilarie, pentru ca asta ne era familiar la nivel emotional. Asta se simtea ca “acasa”, asta se simtea ca “destinul “ nostru si se traducea in limbajul iubirii in acea chimie speciala..”wow, ce special se simte” (in traducere…”ce familiar se simte”).  Cand eram in “dating scene”, sigur am intalnit si parteneri “normali”, echilibrati emotional, insa pareau asa de “boring”, nu aveau “acel ceva..” , adica nu ne activau acele emotii primare. De asta nici nu i-am ales. Saracii, nu au avut nicio sansa.

    Cand acum, insa, cu partenerul actual, se repeta scenariul din copilarie, atasamentul primar se reactiveaza si ne transpunem direct in scenariul din copilarie. Neputinta pe care o simtim este neputinta copilului de atunci, care nu avea resursele sa analizeze critic situatia si sa ia masuri in consecinta. Copilul de atunci avea ca unic obiectiv: supravietuirea. Lipsa afectiunii parintelui il anihila psihic. Acele emotii primare sunt accesate din nou si devenim, iar, neajutorati. Este timpul sa cerem ajutor in exterior. Avem nevoie de perspective diferite, coerente, bazate pe realitate, nu pe scenarii arhaice dezgropate din cavernele psihicului. Uneori materialele citite, informatia nu sunt de ajuns. Uneori este nevoie de un terapeut. Insa cale de iesire din ghearele trauma bond-ului exista. Si nu, nu are partenerul nostru acel ceva inexplicabil, unic, ce ne tine inlantuiti de el. Nici vorba. Acel ceva inexplicabil este amintirea nemuritoare a primului nostru atasament, de cand am descoperit pentru prima oara lumea: atasamentul fata de figura primara. Nu are legatura cu partenerul actual. El este doar intruchiparea unui construct teoretic care canalizeaza acea emotie primara. Intr-o zi, cand vom fi parasit inchisoarea fara ziduri, vom privi inapoi si vom vedea lucrurile asa cum sunt de fapt. Nu partenerul nostru era special, atasamentul nostru il facea special.

    O comparatie sugestiva este urmatoarea: imagineaza-ti ca esti un peste intr-un ochi de apa si intre tine si ocean nu este decat o fasie de nisip. Din ochiul de apa in care te gasesti, nu vezi insa oceanul. Stii ca e acolo, dar nu gasesti nicio solutie sa ajungi acolo. Dai ture ochiului de apa zilnic, sperand si plangand, tanjind la ziua in care nu o sa mai doara. Daca te-ai putea ridica 10 cm deasupra ochiului de apa ca sa vezi ca oceanul este la un salt distanta, chinul tau ar lua sfarsit. Aceasta perspectiva insa o vei putea obtine cu putin ajutor. O parere avizata, o mana de ajutor, o alta pereche de ochi si multa, multa informatie. Si apoi, sari.

 

 

 

Partenera Borderline- “Lasa-ma, dar nu-mi da pace!”

 

Ea: “Mi-este teama sa iubesc din nou, mi-este teama ca voi suferi daca ma implic intr-o relatie. Am fost ranita, tradata. Prefer sa fim prieteni, este mai bine asa. Putem fi prieteni mai speciali, mai intimi…nu e nimic rau in asta…dar nu vreau mai mult.”

El:”Dar eu chiar te plac, eu nu te-as rani..mi-ar placea sa incercam totusi o relatie. Inteleg ca ai fost ranita, dar eu nu sunt asa.”

Ea:”De ce nu imi respecti limitele? Am zis ca nu vreau relatie. Daca nu poti accepta, mai bine nu ne mai vedem deloc.”

El:”A, nu, nu, e ok…accept” (pregatindu-se sa se culeaga frimiturile emotionale care ii vor fi oferite)

 

Si asa incepe o relatie cu o persoana cu un stil de atasament dezorganizat fie ea femeie sau barbat. In acest articol, ea va fi femeie, deoarece am scris acest articol in urma unui caz mediatizat de la noi.

Persoana cu un stil de atasament dezorganizat (numit si anxios-evitant),  nu a primit in copilarie o afectiune constanta, predictibila din partea parintelui. A fost ba iubita, ba neglijata, posibil abuzata emotional sau/si fizic. De aici a invatat si internalizat ideea ca lumea este un loc nesigur, in care poti fi abandonat sau ranit. Pe de alta parte, a ramas cu o foame emotionala foarte intensa. Incapabila sa isi linisteasca furtuna emotionala, va cauta la un partener satisfacerea dorintelor, insa fiind sigura ca va fi abandonata, imediat cum partenerul se apropie, il respinge , simtindu-se sufocata de atentia lui. Cand partenerul se retrage, o apuca disperarea si il vrea inapoi. Nu conteaza in acele momente ca partenerul nu este o papusa programabila, ci un om cu emotii si sentimente. El devine un instrument care o ajuta pe ea sa puna in act niste mecanisme infantile care faceau parte din “jocul” de-a afectiunea dintre ea si figura parentala.

 

Exista o tulburare de personalitate, numita Borderline, care are ca si stil caracteristic de atasament stilul dezorganizat. Care este diferenta intre o persoana fara o tulburare de personalitate, dar avand acest stil de atasament si una Borderline? Raspunsul sta in cat de departe poate sa mearga. O persoana fara Borderline va avea dificultati in relatii, dar va fi in general deschisa la ideea de ajutor si terapie. Daca se intampla sa intre intr-o relatie cu o persoana echilibrata emotional, care ii arata constanta si predictibilitate in sentimente, intensitatea stilului de atasament nesecurizant va scadea in timp. Persoana cu tulburare Borderline nu va raspunde insa la constanta si predictibilitate din partea partenerului. Va fi reticenta la a cauta ajutor, va cupla stilul haotic in relatii cu o stima de sine fluctuanta, cu manifestari dramatice, cu manipulare, minciuna, comportament vindicativ, instabilitate emotionala marcata, uneori tentative de automutilare sau de suicid.

 

Partenera de tip Borderline este o femeie pe care nu o uiti prea usor. Intensitatea trairilor ei, roller-coster-ul emotional in care te trage dupa ea iti creeaza spike-uri de adrenalina si in final cravings, la fel ca un drog. Dupa o cearta, nu stii daca te va mai cauta vreodata sau daca in momentul urmator o sa primesti un mesaj cu “Hai pe la mine” ca si cum nu s-a intamplat nimic.  Te aduce la extaz si te doboara cu mare usurinta. Vrei sa scapi, sa fugi, dar te mistuie un dor puternic si in acelasi timp, tot ce vrei e sa te sune din nou. Se numeste “trauma bonding”, adica un atasament puternic fata de o persoana care iti face rau. Faptul ca printre valurile de durere se strecoara aleator si semne de atentie si ”afectiune” din partea ei reprezinta baza formarii acestei legaturi de trauma. Deja cand simti ca nu e bine pentru tine sa fii in relatie, ca doare si totusi nu poti sa pleci, trebuie sa te gandesti la trauma bonding.

 

Dar sa incepem cu inceputul. Cand ai cunoscut-o, ti s-a parut speciala, deosebita. Felul in care vorbea, candoarea copilareasca cuplata cu focul din ochii ei, vulnerabilitatea pe care ti-o inspira, dar care venea la pachet cu accentele vulcanice, te-au intrigat si te-au captivat.

Acest stil impredictibil are un mare potential adictiv. La “pacanele” sau ruleta nu stii cand vei castiga…uneori joci ore intregi fara sa castigi nimic si apoi in 2 minute iti cad 3 speciale. Asta e farmecul si momeala unui joc de noroc. Asta creeaza dependenta. Cu ea e la fel. 2 zile nu te suna si apoi te invaluie in zambete, interes si afectiune. Se numeste “love showering”, “love bombing.

Te miri ca acum, ca totul s-a terminat, nu mai esti atras de nimeni altcineva. Parca toate sunt plictisitoare, banale. Tu cauti fara sa vrei scanteia de nebunie, care inseamna in acelasi timp, distrugerea ta. Gandeste-te la ea ca la  picatura de otrava. Te simti bine cand o gusti, insa iti dizolva curand toate organele.

 

Dup ce te-a “prins”, urmeaza honeymoon period. E gata mereu sa va intalniti, sa petreceti timp impreuna, sa va distrati si inca nu e momentul sa vorbiti despre lucruri mai serioase. Acum este perioada ei cea mai fermecatoare. Pentru ca pentru ea inseamna ca inca nu s-a pus problema vreunui angajament si se distreaza ca si cum ar fi ultima noapte de dragoste inainte de razboi. Nu sta sa se gandeasca nicio clipa la cum te impacteaza pe tine comportamentul ei, la ce nevoi ai tu, la limitele tale, la tine, de fapt. Ea vrea sa te cucereasca , sa te seduca, asa cum nu a reusit, simbolic , in copilarie cu parintele sau: nu a reusit sa ii castige afectiunea. Curand insa dupa luna de miere si prima apropiere intima, detecteaza la tine tentativele de apropiere, de clarificare a relatiei, de aderare la o traiectorie comuna. Asta o panicheaza. Ea stie, din copilarie, ca odata ce se apropie de cineva, acel cineva o va abandona. Intimitatea emotionala este cel mai mare bau bau al ei. Se delimiteaza imediat de orice urma de angajament, anuntandu –te ca veti ramane doar prieteni. Ea stie foarte bine ca nu e corect fata de tine. Ca tu vrei altceva. Dar s-a distrat asa de bine cu tine, i-ai hranit ego-ul dornic de validare atat de satisfacator, incat nu vrea sa iti mai dea drumul din gheare. De aceea mizeaza pe faptul ca acum o placi prea mult si ca vei ramane agatat de ea de buna-voie.

 

Daca nu ai avea si tu oaresice probleme emotionale, cam acesta ar fi punctul in care ai spune pass. In care ti-ai reitera intentiile si apoi ti-ai vedea de drumul tau. Insa probabil si tu ai anumite neimpliniri, o dinamica familiala disfunctionala in istoric, care ori te fac sa traiesti complexul salvatorului, ori te tin inlantuit de franturile de interes si afectiune pe care ti le mai arata.

 

Precizare: dinamica relatiilor romantice este foarte complexa. Este posibil ca o persoana cu un stil de atasament dezorganizat sa intre in relatie cu un narcisic, de exemplu (vezi articolul meu despre abuzatorul narcisic). Citind aceste randuri, ar putea sa creada ca ca poate ea sufera de Borderline si e pe post de abuzator in relatie cu Narcisicul. In acel caz , insa, narcisicul a facut tot posibilul sa o atraga in mreje si retragerea din partea ei sa fie jumatate dictata de stilul de atasament propriu si jumatate de reactia fireasca la tratamentul din partea narcisicului. Tocmai de aceea, pentru a descurca itele unei relatii, va recomand ori sa mergeti la un psiholog familiarizat cu relatiile romantice in cazul tulburarilor de personalitate ori sa cititi foarte mult, sa puneti intrebari si sa va ascultati ghidul interior care simte cand ceva nu este in regula intr-o relatie.

 

Revenind la povestea noastra, ce urmeaza?

 

Sunteti acum intr-o relatie de asa zisa prietenie, in care tu nu ai voie sa ii vorbesti de angajamente, si trebuie sa te porti casual, dar ea are voie, cand i se nazare, sa-ti dea mesaj sa vii pe la ea. Cand te duci pe la ea, vei avea parte de cel mai seductiv tratament; ea stiind ca nu are nicio obligatie fata de tine, se daruieste cu totul, ca si cum tocmai v-ati declarat iubirea vesnica, lasandu-te si mai confuz dupa. La finalul noptii, aproape ca ai inceput iar sa crezi ca vrea o relatie, altfel de ce ai fi avut parte de o asa “girlfriend experience” toata noaptea? Dar te trimite acasa si urmatorul mesaj vine peste 2 zile si e foarte rece. Iar daca cedezi si scrii tu primul, esti taxat imediat ca nu respecti regulile.

 

La un moment dat, observi ca ea mai iese si cu altii si iti spune ca e normal, ca sunteti doar prieteni. Satisfactia ei cand iese cu altii este ca prin asta ea isi demonstreaza ca ea e libera si neatasata si ca iubirea ta nu a reusit sa o acapareze. Pentru ea, iubirea altuia e un blestem. O resimte ca pe o “anihilare”, dizolvare a sinelui propriu.  In schimb, daca faci prostia sa iesi si  tu cu o fata, chiar si amica, se dezlantuie iadul. Ori iti face un scandal monstru, ori nu iti mai raspunde la telefon. Afli, de fapt, ca totul a fost un test, ca sa vada daca o vei trada si tu asa cum au facut-o si altii inaintea ta. Si, in acceptiunea ei, ai tradat-o. Daca o iubeai, nu ai fi luat in seama cand ti-a spus sa fiti doar prieteni, nu-I asa? Te-ai fi pastrat doar pentru ea, indiferent de ce ar fi facut ea. Acum insa, ai gresit si nu mai poti fi primit inapoi. Silent treatment. “Nu ma mai cauta, nu mai vreau sa aud de tine; ai avut o sansa si ti-ai spulberat-o”.

Si apoi nu mai vrea sa auda de tine. Poate fi definitiv sau poate sa se repete de cateva ori. Tu insa ai ajuns la disperare. Esti confuz, nervos, te simti vinovat, deprimat, disperat. Ajungi sa faci lucruri de care nu credeai ca esti capabil, cum ar fi sa o suni de 30 de ori in speranta ca va raspunde si te vei putea disculpa (pentru o vina ce nu iti apartine) sau sa o astepti langa bloc ca sa itI dea sansa sa te explici. Insa pentru ea, jocul s-a terminat. Si-a demonstrat ei insesi ca a triumfat inca o data asupra simbolului parintelui care nu i-a dat afectiune in copilarie. Nu te amagi. Nu te-a iubit. Aceasta persoana nu stie sa iubeasca. Este prizoniera intr-un stadiu infantil al dezvoltarii emotionale, desi nu intr-un sens clinic, ci psihodinamic. Poate fi foarte inteligenta si poate jongla cu usurinta cu concepte din psihologia sentimentelor si cu toate acestea sa fie incapabila sa integreze o relatie sanatoasa de iubire in psihicul ei.

 

Acest gen de relatie te lasa in franjuri, calcat ca de un buldozer emotional. Ai emotii contradictorii. Pe de o parte te simti furios, nedreptatit, epuizat, pe de alta parte inca esti disperat si ti-e dor de ea. Incerci sa procesezi tot ce s-a intamplat, insa nu ai avut pparte de closure si nu intelegi de ce s-a intamplat acest haos in viata ta. Unii merg la psihoterapeut, insa nu mereu gasesc un psiholog care sa fie familiarizat cu dinamica relationala a persoanelor cu tulburari de personalitate. Altii sublimeaza, cautand activitati care implica eliberari masive de adrenalina ca sa suplineasca spike-urile din relatie. Altii intra pe o panta depresiva si au flash-uri cu amintiri din relatie, vazand triggere la tot pasul.

Un motiv pentru care este atat de greu de lasat in urma o astfel de relatie este ca cei din jur nu inteleg ce s-a intamplat de fapt. Asa cum am scris si in Despartirea de un Borderline, cei din jur vad de multe ori o femeie (sau barbat) care se victimizeaza si un ex care nu stie sa se opreasca din a o cauta. Ei nu cunosc si nu inteleg dinamica acestei relatii, manipularea emotionala, chinul partenerului intrat in relatie cu ea si dorinta organica de a se explica , de a se justifica in fata ei.

Singura solutie, ca in toate relatiile abuzive este regula NO CONTACT. Este singurul lucru care functioneaza. In paralel, research intensiv despre relatiile toxice, despre cum trebuie sa ii tratam pe ceilalti in relatii, despre respectul datorat noua insine. Psihoterapie. Si hang in there! Nu e vina ta! Vei trece si peste asta!